Aripile mele...le vreau inapoi

Te rog ajuta-ma sa-mi lipesc aripile la loc
   Nu le da foc..
Ajuta-ma sa-mi fac inima la loc
   Nu e un simplu joc
   
     Ajuta -ma sa respir din nou
Fa-mi asta cadou....
    Nu ma lasa desculta in frig
Inima de la distanta nu pot sa ti-o ating.

    Lasa orgoliul la o parte
Macar asta seara...in asta noapte
    Intinde-ti mana spre luna si apoi spre cer...
Nu-ti cer decat o mana...nu un inel.

     Lasa demonul din tine sa arda 
Pe rug afara langa o poarta
     Si lasa ingerul la suprafata 
Sa-si caute singur o mireasa.

      Adu-mi flori nu spini si maracini
Nu vreau in genunchi...in fata mea sa te inchini
   Nu sunt o sfanta sau vre-un zeu
 Sunt la fel de nesemnificanta ca un scarabeu...

     Intr-o carte sfanta ascunsa departe

Am lasat gandurile mele in mii de soapte...

    Doar luna si zanele noptii ajung  ele...

Chiar de e legata...cu mii de zabrele

    Mi-am ascuns iubirea departe de ochii rai 

Acum...am uitat ce ne completa pe noi doi...

     Am doar temerile cu mine ascunse-n buzunare...

  Ma port cu ele...ca niste pahare de cristale. 

Mi-ai ars aripile atunci cand ai plecat 

     Ai lasat in urma ta cenusa...dar nu a contat

Am plecat dupa tine cu o speranta...

   Da-mi inapoi a mea pofta de viata. 

    Oricum nu-ti trebuie...dar ai mandria ta 

  M-ai invatat sa zbor...nu sa merg cu pasi in urma ta...

     Dar fac posibilul sa te ajung

Chiar de va fi...sa ma-npotmolesc in vr-un crang...

       De ce ai facut-o nici acum nu am inteles...

  De ce o razbunare mai dulce nu ai ales...

  De ce aripile mele mi le-ai sfartecat...

       De ce Demone?

De ce ai plecat ?

Alergare nebuna...eu dupa tine...tu dupa mine...NIMENI dupa viata!

Alergam cu totii nebuni pe un peron al vietii ,bucurandu-ne ca niste idioti de micile placeri oferite...alergam in sus si in jos mereu fara stare...de la apus si pana la rasarit ,doar pentru a o lua apoi din nou de la capat...in o unica fuga..o alergare nebuneasca...minut cu minut...pas dupa pas...
    Din momentul in care trenul ne lasa pe acel peron..care in final va deveni al nostru , suntem intr-o continua miscare....pana cand trenul vine din nou...mai obosit decat atunci..la prima noastra intalnire...poate cu teama...poate cu neincredere...dar vine..vine sa-si ia inapoi pasagerul la fel cum ar veni dupa scumpa lui comoara. Tocim mii de pantofi alergand mereu in sus si in jos,uitand...sau poate doar incercand sa ne gasim strada...incercand sa ne intalnim destinul si sa-l facem incet...incet sa ne destaiunuie firul vietii!
   Nu ne oprim nici macar o secunda din acea fuga salbatica pentru a ne bucura de micile placeri ale vietii, de alunecarea soarelui pe cerul care nu e mereu albastru...de luna care-si face cu gratia unei gazele aparitia de dupa dealurile pline inca de culorile asfintitului...mare...cu nuante de galben....de alb si apoi rosiatic...salutand gingas soarele ce-si face drum spre o alta strada... Uitam sa ne bucuram de savoarea ierbii in diminetile de primavara...de mirosul vietii care iti umple plamanii, de adierra dulce a vantului de vara care-ti mangaie ceafa fierbinte atinsa de razele fierbinti ale soarelui...de privelistea minunata a toamnei care pune incet incet stapanire pe natura si care lasa in urma sa un covor in mii de culori...culori moarte fara viata..culori care nu se pot descrie in cuvinte...pe care pana si cel mai priceput pictor nu ar putea sa le picteze pe panza sa....Apoi iarna...cu covorul sau alb...cu dansul fulgilor de nea.... Pierdem stralucirea palida a razelor de soare in turturii ghetii ce si-au facut loc la stresina casei...

    Pierdem viata pur si simplu alergand dupa comori...in cautarea visului pierdut pe care nu-l cunoastem...Dar uitam sa deschidem ochii asupra micilor placeri pe care viata are privilegiul sa le ofere....mici atentii pe care natura ti le pune in fata...
  Alergam si murim in alergare...uitand sa fim multumiti cu ce avem... Ori ne irosim viata cautand nimic. .. Ori ....ne regasim intr-o continua alergare salbatica...
   Foarte putini care isi fac curajul sa paseasca de pe acel peron...foarte putini cei care au curajul sa deschida ochii....din ce in ce mai putini.

Gustul meu de zahar

Zambetul lui devine din ce in ce mai luminos...mai stralucitor ca insusi soarele de pe cerul senin....aproape...aproape lumineaza camera in care intra.Devine o persoana esentiala cresterii mele, o persoana esentiala a vietii mele, persoana fara de care nu mi s-ar mai permite trairea...respiratia...viata.
    Ochii lui mari de culoarea caprioarei in inaltul munte alb ma privesc fara rusine de parca ar vrea sa ma savureze doar cu o privire...ma fac sa rosesc si nu se muta de pe trupul meu decat atunci cand eu ii oblig sa schimbe directia...decat atunci cand ma prefac impiedicata doar pentru a nu vedea roseata care-mi cuprinde obrajii secati cu cateva secunde de culoare.
   Cuvintele lui imi alina urechile si-mi face pielea sa  tremure la auzul lor..atat de calde incat uneori am impresia ca innebunesc daca nu mai ascult inca un cuvant...si inca unul....Dar atunci cand el...uita sa vorbeasca si doar sopteste la urechea mea cuvintele de teama de a nu fi descoperit....imi rasuceste universul in mii de bucati, ma simt de parca as fi zburat afara din un avion si ma las pierduta spre pamant fara teama ca parasuta nu-mi este pe spate agatata....Imbratisarile lui sunt posesive pana la punctul de a nu-mi lasa aer sa respir...e semn ca ma vrea doar pentru el...semn ca sunt a lui si ca doar el ma poate poseda... Dragostea lui ma incalzeste, ma face sa traiesc printre curcubee, printre flori...sa uit gustul spinilor si al maracinilor....ma face sa traiesc si sa zambesc fara teama,imi da incredere in mine cu soapte .

      Prezenta lui in viata mea e necesara...esentiala . E o nevoie care imi da putere doar la o simpla privire...Fiecare zi petrecuta cu tine ramane in mine...in inima mea acolo unde tu ti-ai cladit castelul si ti-ai invins tronul!

Aroma din venele mele

Ma simt pierduta cu fiece clipa in care respir...clipa in care ma afund tot mai adanc in bratele tale de teama fiorilor pe care dulcea adiere imi poate trezi simturile.Inchid ochii si respir adanc...din ce mai adanc la fel ca si cum as vrea sa te respir pe tine odata cu aerul care imi umple plamanii in toate unghiurile...simt cum ticaitul inimii mele incepe sa accelereze semn ca aroma pielii tale mi a ajuns in vene, semn ca tu acum hoinaresti pierdut in mine. Timpul in care eu visez si incerc sa ti respir aroma la fel ca un animal care si adulmeca prada mainile tale ma strang la fel de reci si dure ca niste catene,duin ce in ce mai strans...incat plamanii mei explodeaza aroma ta prin miile de pori.Stransoarea devine din ce in ce mai dulce...din ce in ce mai excitanta mai placuta ...buzele isi fac strada spre ale mele descoperind micile portiuni ale gatului descoperite inca.  Si ramanem asa sarutandu-ne si lasandu-ne purtati de dulcele somn al noptilor de vara , inchidem ochii si ne lasam prinsi de vartejul magiei care ne inconjoara visand la buzele noastre care se vor trezi la fel ca acum ....cand totul adoarme...Contopite intr-un dulce sarut. Noapte buna adorate sfant !

Neuitat de timp, mereu in inima mea !

Doua inimi legate da un fir invizibil...dar atat de puternic ca nimic nu-l poate rupe...2 inimi incautusate de o legatura care valoreaza cat o mie...Un film cu 2 personaje principale.... Eu si tu bunicule ....
    Noi doi mereu invincibili....doar ca tu de acolo...si eu de aici...ne desparte o lume...sau poate doar un fir de lume...ne desparte o rasuflare...sau doar o simpla atingere....tu acolo...eu aici.... Atunci cand ma simt singura si stau sa iti vorbesc incerci mereu sa ma inveselesti...sau macar sper asta.....stiu doar ca stelele ne sunt gardieni...nu lasa pe nimeni sa ne distraga atentia sau sa ne deranjeze...Doar eu si tu....tu de acolo..si eu de aici... Gardieni ai galaxiei ce nu lasa nici macar vantul sa se apropie de noi..pentru a nu ne strica dulcele moment...dulcea tacere....lunga tristete...
    Tu esti aici...langa mine...asezat pe vechiul tau fotoliu de culoare inchisa ...stau si ma asez langa el, vad ca e gol si totusi ma uit la el ca si cum tu ai fi acolo, ca si cum te-as putea atinge....ca si cum tu mi-ai putea sterge lacrimile care curg siroaie pe obrajii mei...de femeie de acum.....copilaria a trecut...si mangaierile au fost putine din pacate.... Ma asez cu capul pe spatarul lui visand ca e bratul tau...las vantul sa-mi atinga parul si stiu ca e mana ta care ma alinta...mana pe care o sarutam de cate ori imi dadeai bomboane...mana care ma certa si ma lua de urechi atunci cand copil mic eram faceam nazbatai...Acum mai mult ca niciodata as sarut-o chiar daca mai certa si mi-ai lungi urechile, pentru ca dorul de tine ma macina....
  Stii ,din cand in cand inca te mai prind de mana prin vise....si de atatea ori de cate ori te prind ma iei in brate si mi surazi..la fel ca intotdeauna...la fel de dulce...de suav..cu aceeasi dulceata in priviri....dar cand ma apuc sa ti vorbesc si sa ti spun ca ai plecat prea devreme de langa mine ma lasi jos din bratele tale...si pleci cu capul plecat si privirea dezamagita....Raman pe loc acolo ca stana de piatra fara a putea sa alerg in urma ta pentru a-mi cere iertare daca te am suparat cu ceva...dar te indepartezi prea reepede si picioarele nu ma mai asculta....Apoi ma trezesc strangand perna in brate si cerandu ti iertare pentru prosteasca mea intrebare....
     De acum nu o sa o mai fac de teama ca vei pleca din nou....o sa-ti spun ca esti roca mea si ca imi dai puterea sa merg mai departe atunci cand nu mai am puterea sa o fac....cand ma simt pierduta intr un abis care nu mai e al realitatii tu imi apatri in vise imi mangai crestetul capului la fel cum o faceai intotdeauna si imi dai forta sa trec peste toate....
   Promit mereu..in fiece seara inainte de a adormi ca nu am sa mai plang....dar niciodata nu-mi pot tine promisiune pentru ca lacrimile sunt mai insetate decat credeam cu putinta..

      Dar te las acum bunicule la fel cum o fac de fiece data cu promisiunea ca ne vom revedea..in vise...si poate intr-un alt film...o alta viata.....Imi voi aminti mereu de tine cu zambetul pe buze si cu lacrimi in ochi....te voi regasi mereu in acel fotoliu vechi care te sustinea  pe durata zilei,pe acele strazi pe care te plimbai cu zambetul pe buze....te voi aminti mereu asa cum erai....o persoana dulce care iubea pe oricine....
  Pacat ca viata mi te-a luat atat de devreme lasand in urma un gol imens si o lipsa de afectiune...dar eu te voi iubi mereu ....chiar daca distanta asta ne desparte , inimile noastre sunt una langa cealalta, tu esti si vei fi mereu puterea mea, roca mea de sustinere si mangaierea de care am nevoie !

Paralizata cu forta

Simt cum inima imi paralizeaza...pentru o secunda .
    Incep sa simt cum trupul imi ingheata...chiar daca afara nu e frig...
O senzatie de rau...de frig...de rece ma prinde incep incet..si priun vene imi trece lasand in urma sa 2 picioare care tremura si care nu mai sustin pamantul....
     Si tot se ridica....ridica...pana ajunge la stomac si imi face din ce in ce mai rau....
Imi vine sa vars...dar imi amintesc ca nu am ce...azi dimineata nu am avut timp nici macar sa-mi savurez ceaiul cu arome de tei... Erai atat de grabit sa iesi la munca....si totusi ...
       Arde....imi arde trupul de atata durere cata am in mine in momentul asta...si tot creste...creste la fel ca lava unui vulcan ce incearca sa respire..sa atinga cerul...
      Devin din ce in ce mai rece...inima ...nu mai e a mea acum...e doar un organ care pulseaza si pulseaza cu forta...doar pentru a pompa sange in vene...doar pentru a ma mentine in viata cu toate ca in clipa asta as vrea doar sa se deschida pamantul si sa cad in el...in un abis fara fund care sa nu mai aiba cale de intoarcere...
  Imi ating pieptul cu mainile chiar daca nu le mai simt...nici macar ele nu-mi mai apartin...ma simt de piatra...la fel ca o stana..nemiscata cu cuvintele in gat care ratacesc spre a iesi sau a ramane inauntru...
      Imi musc buzele...doar pentru a dori sa stric ceva ...sa-mi dau de stire singura ca ceea ce ochii mei vad e adevarat,ca nu visez si nu am halucinatii...ca in aer nu sa aruncat nu stiu ce fum care sa ma faca sa vad....ceea ce nu visam macar....
 O lacrima imi cade din ochii inghetati care uita s amai clipeasca...e amara...ii simt gustul pe buze ...iar drumul care si-l face spre ele e rece...chiar mai rece ca niciodata... Incep sa plang si sa sughit...dar mentin cuvintele in mine... Nu are rost sa fac scene...sa ma sperii pentru ce sa intamplat acum...
       Mi-e teama doar de ce va veni.... Tu in bratele mele nu ai cum sa mai revii...

NU...nimic ca intotdeauna

Sa intamplat din nou...Dar la final totul e la fel ca de obicei... Nu?
De ce stai aici in fata mea doar pentru a ma fixa ? De ce ma privesti la fel ca si cum ai privi prin mine? Ca si cum eu as fi o straina pentru tine...ca si cum nu as exista...si as fi o fereastra...sau ceva de genul acela...
   De ce nu simt vocea ta ? De ce nu mai aud clipocitul de cristale atunci cand vorbeai?...De ce nu mai simt caldura care-mi invada obrajii la fiecare cuvant pe care il rosteai ? De ce nu vorbesti ? De ce nimic nu soptesti?  Privesc buzele tale care stau nemiscate...care nu tremura...care nu susura...care stau imobile ca si cum....nu ai trai...ca si cum ar fi lipsite de viata....
    De ce nu ma iei in bratele tale puternice si calzi sa-mi protejezi din nou trupul firav lovit de vant...lovitura dupa lovitura care incet incet...ma pune la pamant...De ce nu ma iei....in brate sa ma invarti la fel cum o faceai odata....cand stateam cu capul pierdut in vant si priveam cerul in bratele tale rotindu-se...De ce nu ma atingi...nu ma privesti...nu imi vorbesti...de ce paradisul mi-l parasesti.
De ce nu imi mai daruiesti caldura....de ce nu imi mai zambesti...De ce mana ce incearca sa-ti atinga obrazul o dai deoparte la fel ca si cum as fi o leproasa....De ce pana ieri ma luai doar in brate...si azi ma alungi...si nu iti pasa....De ce nu imi daruiesti caldura ta...a ta...cea care pana acum cateva zile ma incalzea...
   De ce te ridici....si ma lasi singura cand stii ca urasc sa fiu lasata asa...urasc sa stau singura dar ador persoana ta....
   Explica-mi te rog....
           De ce trantesti usa fara ca macar sa ma privesti....fara ca macar sa imi vorbesti? Fara sa ma lasi sa-ti ating pielea sa -ti simt caldura...sa-ti sarut buzele care stau imobile...De ce marind pasii imi faci semn din cap ~ NU ~ !.... Nu vrei sa-mi vorbesti...sa ma privesti...dar totusi merit o explicatie...Inceteaza sa ma mai privesti asa , cu acea privire plina de dezamagire si spune-mi totul...spune-mi ce ai in cap sio ce anume sa asezat pe buzele tale...lasa cuvintele care se strang in gat si fac rand ca intr-o parcare sa iese afara ...sa -ti dea glas. 
    De ce atata liniste ? Spune-mi de ce atata liniste ? De ce privirea aia atat de pierduta in care pot vedea dezamagirea....Spune-mi motivul pentru care nu e la fel ca o alta cearta...


       Spune-mi IUBIRE !!!!

   Vorbeste-mi te rog....absenta vocii tale in camera ma face sa innebunesc, as vrea sa sparg totul din camera, sa daram totul si sa arunc dupa tine cu tot ce prind...poate asa linistea ce incepe sa ma inconjoare si sa-mi faca teama va prinde glas.... Poate tu...nu iti iei un mut bun ramas !
    Ma lasi pierduta in o tacere a mortii ce ma invaluie clipa de clipa tot mai mult....mai adanc...ma lasi singura fara nici un motiv...nici o explicatie...cu o foame de buzele tale si un ger in trup....

    Dar...e la fel ca de obicei nu ? ... Pasii tai inca ii aud in surdina la fiecare clipire...lacrimile cad pe parchetul rece care ocupa spatiul in casa noastra....a noastra....pe care tu acum o parasesti...fara motiv..fara explicatie....fara remuscari... Atata goliciune...atata tristete...atata liniste...Doar sunetul unei alte usi care se izbeste cu putere pentru o ultima data rupe linistea...apoi intunericul prinde locul in locul unde era soare.... Las podeaua sa ma ia in bratele ei...la fel de rece si nepasatoare ca el...tremur si ma intreb....
   

        E ca intotdeauna nu ? Se va intoarce ...

 Si imi raspund singura...  NU ! linistea de acum va tine pentru mult timp....