Alergam cu totii nebuni pe un peron al vietii ,bucurandu-ne ca niste idioti de micile placeri oferite...alergam in sus si in jos mereu fara stare...de la apus si pana la rasarit ,doar pentru a o lua apoi din nou de la capat...in o unica fuga..o alergare nebuneasca...minut cu minut...pas dupa pas...
Din momentul in care trenul ne lasa pe acel peron..care in final va deveni al nostru , suntem intr-o continua miscare....pana cand trenul vine din nou...mai obosit decat atunci..la prima noastra intalnire...poate cu teama...poate cu neincredere...dar vine..vine sa-si ia inapoi pasagerul la fel cum ar veni dupa scumpa lui comoara. Tocim mii de pantofi alergand mereu in sus si in jos,uitand...sau poate doar incercand sa ne gasim strada...incercand sa ne intalnim destinul si sa-l facem incet...incet sa ne destaiunuie firul vietii!
Nu ne oprim nici macar o secunda din acea fuga salbatica pentru a ne bucura de micile placeri ale vietii, de alunecarea soarelui pe cerul care nu e mereu albastru...de luna care-si face cu gratia unei gazele aparitia de dupa dealurile pline inca de culorile asfintitului...mare...cu nuante de galben....de alb si apoi rosiatic...salutand gingas soarele ce-si face drum spre o alta strada... Uitam sa ne bucuram de savoarea ierbii in diminetile de primavara...de mirosul vietii care iti umple plamanii, de adierra dulce a vantului de vara care-ti mangaie ceafa fierbinte atinsa de razele fierbinti ale soarelui...de privelistea minunata a toamnei care pune incet incet stapanire pe natura si care lasa in urma sa un covor in mii de culori...culori moarte fara viata..culori care nu se pot descrie in cuvinte...pe care pana si cel mai priceput pictor nu ar putea sa le picteze pe panza sa....Apoi iarna...cu covorul sau alb...cu dansul fulgilor de nea.... Pierdem stralucirea palida a razelor de soare in turturii ghetii ce si-au facut loc la stresina casei...
Din momentul in care trenul ne lasa pe acel peron..care in final va deveni al nostru , suntem intr-o continua miscare....pana cand trenul vine din nou...mai obosit decat atunci..la prima noastra intalnire...poate cu teama...poate cu neincredere...dar vine..vine sa-si ia inapoi pasagerul la fel cum ar veni dupa scumpa lui comoara. Tocim mii de pantofi alergand mereu in sus si in jos,uitand...sau poate doar incercand sa ne gasim strada...incercand sa ne intalnim destinul si sa-l facem incet...incet sa ne destaiunuie firul vietii!
Nu ne oprim nici macar o secunda din acea fuga salbatica pentru a ne bucura de micile placeri ale vietii, de alunecarea soarelui pe cerul care nu e mereu albastru...de luna care-si face cu gratia unei gazele aparitia de dupa dealurile pline inca de culorile asfintitului...mare...cu nuante de galben....de alb si apoi rosiatic...salutand gingas soarele ce-si face drum spre o alta strada... Uitam sa ne bucuram de savoarea ierbii in diminetile de primavara...de mirosul vietii care iti umple plamanii, de adierra dulce a vantului de vara care-ti mangaie ceafa fierbinte atinsa de razele fierbinti ale soarelui...de privelistea minunata a toamnei care pune incet incet stapanire pe natura si care lasa in urma sa un covor in mii de culori...culori moarte fara viata..culori care nu se pot descrie in cuvinte...pe care pana si cel mai priceput pictor nu ar putea sa le picteze pe panza sa....Apoi iarna...cu covorul sau alb...cu dansul fulgilor de nea.... Pierdem stralucirea palida a razelor de soare in turturii ghetii ce si-au facut loc la stresina casei...
Pierdem viata pur si simplu alergand dupa comori...in cautarea visului pierdut pe care nu-l cunoastem...Dar uitam sa deschidem ochii asupra micilor placeri pe care viata are privilegiul sa le ofere....mici atentii pe care natura ti le pune in fata...
Alergam si murim in alergare...uitand sa fim multumiti cu ce avem... Ori ne irosim viata cautand nimic. .. Ori ....ne regasim intr-o continua alergare salbatica...
Foarte putini care isi fac curajul sa paseasca de pe acel peron...foarte putini cei care au curajul sa deschida ochii....din ce in ce mai putini.
Alergam si murim in alergare...uitand sa fim multumiti cu ce avem... Ori ne irosim viata cautand nimic. .. Ori ....ne regasim intr-o continua alergare salbatica...
Foarte putini care isi fac curajul sa paseasca de pe acel peron...foarte putini cei care au curajul sa deschida ochii....din ce in ce mai putini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu